Tratament ten sensibil şi cuperozic
Ce înseamnă de fapt un ten sensibil? Multe dintre noi considerăm că un ten sensibil este un tip de ten distinct, altul decât cel uscat, normal sau gras. Din păcate nu este aşa şi oricare dintre cele trei tipuri de ten pot fi în acelaşi timp şi sensibile. Un ten sensibil reprezintă o dereglare non-patologică a pielii care se întâlneşte la 50% din populaţie. Conform oamenilor de ştiinţă, această dereglare afectează în general persoanele care trăiesc într-un mediu închis, neaerisit, poluat sau peîsonele alergice. De asemenea factorii externi sunt o cauză des întâlnită (căldura excesivă, frigul, vântul, ploaia).






